FACTORI PRECURSORI AI UROLITIAZEI RENALE

Particulele elementelor grele, sau izotopii ori nucleonii radioactivi invazivi, dar și excesul de substanță, care însumat depăşesc concentraţia limită în circulația hematică, îşi pierd capacitatea de solubilitate și formează precipitați și conglomerate aderente pe capilare, în țesuturi și în diferite organe. Aceștia sunt factorii toxici de degradare macromoleculară la nivelul structurii celulei, care inițiază debutul formării de acid uric, evidențiat în creșteri procentuale excesive în hemoleucograme și concomitent în concentrațiile din urină. Creșterea concentrației de ioni în urină duce la scăderea pH-ului și volumului urinei și implicit la reducerea nivelului substanțelor care inhibă natural formarea calculilor renali (citrat, magneziu, mucoproteinele Tamm-Horsfall) constituie principalii factori favorizanți pentru debutul și dezvoltarea urolitiazei [Pietrow P.K., 2006].

Litiaza renală, calculii renali sau pietrele la rinichi sunt depozite minerale cristaline ce se formează la nivelul rinichiului, atunci când concentrația unor minerale filtrate din sânge în urină crește acumulând mai mult calciu, fosfor, magneziu, acid uric, oxalat de calciu, fosfat de calciu și urați și care dezvoltă cristale care în mod normal se elimină prin urină.

Calculii renali determină obstrucția căilor urinare, cauzând dureri acute de spate, care pot radia lombar și bilateral pe membrele inferioare, ducând la apariția dificultăților de mișcare. Din datele statistice de referință rezultă că incidența anuală a calculilor renali este de aproximativ 1% la nivelul general al populației. Formarea de microcalculi, se dezvoltă din cristale microscopice, mai întâi în circulația hematică, apoi prin conglomerare în filtrele renale respectiv, în ansa lui Henle și în tubii distali sau colectori unde se atrag electrochimic și dezvoltă în timp calculii renali, de la câțiva microni la dimensiuni de 1-2 centimetri, vizibili echografic, cu structuri solide sfericizate, stratificat ori nu, ascuțite, mixte, ori neregulate tip coraliform, funcție de ponderea compușilor biochimici de degradare de tip oxalați de calciu sau urați [Wolf J. S., 2012].

Compoziția calculilor renali diferă după tipul substanțelor prezente în exces, de la o singură substanță chimică, la diferiți compuși chimici dispuși în mai multe straturi, având uneori compoziția centrului complet diferită de aceea a straturilor periferice. În 95-97% din cazuri în compoziția calculilor renali s-au determinat următorii compuși chimici: acid uric, oxalat de calciu, fosfat de calciu, struvit (fosfat amoniaco-magnezian), calculi asociați cu o infecție bacteriană. Calculii renali conțin aproximativ 75% calciu. În rare cazuri calculii renali pot fi compuși din cistină (determinată ca tulburare ereditară în excreția cistinei) și din excesul de substanță din medicamente de tipul sulfamidei [Paterson R., 2010].

 

FACTORI EXPONENȚIAL AGRAVANȚI AI UROLITIAZEI RENALE

Factorul agravant în litiaza renală este determinat de proliferarea infecțiilor cronice urogenitale de diferite origini, care însoțesc și favorizează continuu evoluția calculior renali. La cazurile de blocaj renal se adaugă și cazurile determinate de prezența în sânge și în urină a unor metale grele și/sau izotopi radioactivi în concentrații, care însumate, depășesc limitele convențional admise și care au și un efect latent cumulativ în organismul afectat. Factorii agravanți se manifestă cel mai frecvent în rândul persoanelor din populație expuse accidental în zonele de risc, ori ca urmare a depunerilor din emisiile unor accidente chimice sau nucleare, sau profesional la diferite tipuri de substanțe și compuși cu metale grele, inclusiv personalul medical care utilizează timp îndelungat compușii de laborator pentru amalgamul dentar și/sau administrează sistematic produșii radiofarmaceutici în investigațiile clinice.

Factorii exponențial agravanți cresc în cazul infecțiilor urinare la copiii mici, la care, în scop diagnostic radiografic, sau scintigrafic li se administrează din eroare, sau accidental, în afara normelor de farmacovigilență cuprinse în tratatele de Medicină Nucleară, substanțe de contrast cu bariu, iod, stronțiu, aur coloidal, technețiu etc. Substanțele radiofarmaceutice de contrast fiind activate inițial cu neutroni termici, apoi evidențiate radiologic de fluxurile repetate de radiații X sau gamma, au efecte invazive latente și efecte cumulative remanente cu repercusiuni imprevizibile și/sau sumbre.

Fiind vehiculată de sistemele circulatorii, substanța de contrast este dispersată imediat în întregul organism, însă este reținută în concentrații excesive, cu efecte cumulative în glandele timus, tiroidă, suprarenală, în rinichi, ficat, splină și în structura sistemului osos.

Tratatele de Medicină Nucleară atenționează că după orice tip de scintigramă, peste 85% din doza de substanță de contrast administrată nu se elimină imediat, iar remanența în organele vitale a fost determintă statistic, în sânge și în urină în concentrații de risc extrem și după o perioadă de timp măsurabilă în ani, fără un prognostic sigur.

JoomShaper